joi, 20 mai 2010

Rugăciunea lui Iorga



       După ce am scris cele din postarea anetrioară, într-o formă mai scurtă,  într-un caiet de gânduri, pe care nu-l mai deschisesem de mult, am descoperit la sfârşitul acestuia – ce mai, mi-a căzut pur şi simplu sub nas că sincer nu aş fi căutat - printre alte hârtii, o jumătate de pagină cu următorul text:

       Este un singur Dumnezeu şi multe feluri de a crede în el nu sânt. Dar felul în care trebuie să i te închini se schimbă după durerile şi grijile ce le aduce fiecare zi. Cerem în zilele obişnuite sănătate, putere de muncă şi voie bună, cerem binecuvântarea cerească pentru noi şi toţi ai noştri de sângele şi din apropierea noastră. Dar în zilele cum sunt cele de astăzi, neobişnuite, trebuie să cerem dacă nu neobişnuite lucruri, măcar cu o stăruinţă neobişnuită, cele urmează:
       Dă, Doamne, mintea Ta cerească acelora care au să ducă
ţara românească în zilele greutăţilor celor mai mari! Dă, Doamne, bună înţelegere între toţi cei buni şi destoinici, iar gurile vorbitoare de rău opreşte-le de a rosti şi zădărniceşte faptele cele rele pe care cei răi le gătesc! Dă, Doamne, prieteni credincioşi ţării şi neamului, iar pe duşmani orbeşte-i şi ia-le înţelegerea!
     Dă României, dă poporului român întreg tot dreptul lui, căci mai mult nu-ţi cere! Ajută-ne, Doamne, în ceasul cel greu, căci, din părinţi în fii, mult am răbdat pentru Tine!
 
                                                                                                  
                                                                                  Amin !
                                                                                    
                                                                       NICOLAE IORGA

            Cum, evident, gândurile mele plecau şi de la criza economică prin care trecem, descoperirea mi s-a părut cel puţin neîntâmplătoare. Şi mi-am dat încă o dată seama că în momentele grele, care ne privesc pe toţi, uităm să facem ceea ce, pentru noi şi ai noştri, chiar dacă magic şi nu mistic întotdeauna, facem: să ne rugăm. Aşa cum mi-a reamintit, aşa cum ne reaminteşte, prin mine, Nicolae Iorga. Să ne rugăm şi apoi să căutăm ieşirea la lumină. Înafara slujbelor din biserică, noi nu ne rugăm – nu ne mai rugăm – pentru ceilalţi, pentru neamul nostru, aşa cum făceau părinţii, bunicii, străbunicii, stră-stră-stră …moşii noştri.
            Am învăţat în schimb, de la stăpânitorul acestei lumi, să ne lamentăm, să strigăm, să acuzăm, să urlăm, să nu ascultăm şi să ne pierdem încet-încet minţile, uitând, cei care mai ştiu, că viaţa noastră nu este numai o conversaţie intimă cu Dumnezeu în tainiţa sufletului nostru, ci şi un dialog la lumină prin felul în care ne aşezăm faţă cei de lângă noi.
            Şi procedam aşa pentru că  mulţi dintre noi, poate cei mai mulţi dintre noi, în mod sigur prea mulţi, suntem conduşi de egoism, lăcomie, avariţie, dispreţ, ură ….

Despre dispariţia românilor

marți, 18 mai 2010

Apăraţi familia, salvaţi România!

COMUNICAT


Forul Ortodox Român (FOR) şi Alianţa Familiilor din România (AFR) atrag atenţia întregii clase politice că este direct responsabilă pentru gravele ameninţări şi loviturile neîncetate la care este supusă familia în România.


Din cauza problemelor de ordin material, dar şi a celor de ordin moral şi legislativ, instituţia familiei riscă să dispară sau să se transforme într-o curiozitate inutilă în cadrul societăţii moderne. Iar în absenţa familiei româneşti solide, însuşi viitorul ţării este pus sub semnul întrebării.


FOR şi AFR protestează împotriva preconizatei măsuri guvernamentale de reducere a indemnizaţiei pentru creşterea copilului nou-născut. Această măsură descurajează serios natalitatea şi riscă să provoace încă o creştere a valului de avorturi – prin care România deja ocupă un trist loc de lider în lumea civilizată.


Potrivit studiilor demografice, populaţia din România se află într-o scădere dramatică, ceea ce face acţiunea guvernului şi mai condamnabilă, întrucît duce la îmbătrînirea populaţiei, la scăderea forţei de muncă şi de aici la consecinţe economice şi sociale grave.


Pe de altă parte, FOR şi AFR îşi manifestă îngrijorarea faţă de lejeritatea cu care autorităţile tratează fenomene deosebit de dăunătoare familiei, ca prostituţia, pornografia şi propaganda deşănţată a unor practici sexuale aberante – care iau amploare în contextul relativizării valorilor, al slăbirii credinţei şi al unei legislaţii şubrede, deloc româneşti – deci necreştine şi nereprezentative – în setul ei intim de valori.


Pe marginea acestor pericole conjugate la adresa familiei, FOR şi AFR organizează o conferinţă de presă miercuri 19 mai a.c., ora 16.00, la sediul FOR din Bucureşti, str. Vulturilor nr. 8.


La conferinţă participă, alături de reprezentanţii FOR şi AFR, şi doi invitaţi special: omul de presă Liana Stanciu şi prof. univ. dr. Pavel Chirilă.


Pe linia continuării protestului, vineri 21 mai a.c., începînd cu ora 17.30, FOR şi AFR cheamă lumea creştină, dar şi toate forţele sociale asumate la un Marş pentru Familie, pornind de la Biserica Kretzulescu, de pe Calea Victoriei, până în Piaţa Unirii.




Persoane de contact:


Bogdan Mateciuc (AFR), tel. 0745 783 125


Iulian Capsali (FOR), tel. 0722 593 033

Sclavii fericiti ai noului Imperiu


(Această postare reprezintă o continuare la cele 4 articole despre nevoia de o politica construită pe valori creştin-ortodoxe, publicate în ultimele numere ale revistei ROST www.rostonline.org , şi ea va fi continuată în postări ulterioare)

             Să citim cele ce urmează prinşi fiind în apele tulburi şi învolburate ale ceea ce este cunoscut îndeobşte sub numele de criză dar care este de fapt o rearanjare, o redistribuire a banilor şi puterii de la cei mulţi la cei aleşi, un pas important şi tot mai transparent către lumea de mâine (dimineaţă).

Noul Imperiu

              Dezvoltarea economiei din ultimele secole a condus la dependenţa economică totală a omului faţă de stat. Primul pas în această direcţie este distrugerea "gospodăriei naturale" ţărăneşti şi crearea pieţelor regionale. Un om care nu e inclus în relaţii comerciale active cu oraşul nu mai este în stare să-şi hrănească familie. Pasul următor este crearea pieţelor multinaţionale. Un oraş, sau o regiune, care nu participă la cooperarea multinaţională dă faliment şi, oricum, îşi pierde atât independenţa economică cât şi pe cea politică. În secolul al XX-lea s-a constituit sistemul economiei mondiale şi o ţară întreagă, care refuză să joace conform regulilor pieţei mondiale, nu poate să-şi mai asigure independenţa.
            Din punctul de vedere al eficienţei economice, este un sistem extrem de lucrativ. Dar el are o consecinţă care poate fi decisivă pentru sfârşitul istoriei: omul şi-a pierdut deprinderea vieţii independente. Gradul lui de dependenţă faţă de lumea exterioară nu s-a diminuat, ci a crescut de multe ori. Omul contemporan este ameninţat de pericole de care omul societăţilor tradiţionale nu trebuia să se îngrijească. El este dependent nu numai de starea vremii şi de stihiile naturii, ci şi de furnizarea de benzină şi gaze, de căldură şi energie electrică şi, în ultima vreme, de fluxul informaţional. Suprimarea uneia dintre arterele care alimentează un apartament, un oraş, o regiune sau o ţară duce la moartea lentă a locuitorilor acestora chiar în condiţii meteorologice care ar fi îmbogăţit o gospodărie tradiţională.
            Ştergerea graniţelor statelor naţionale se petrece într-un mod foarte original. Statele îşi pierd suveranitatea. Şi cine le preia puterea din mâini? Structurile de guvernarea internaţională, apatride, dar având interese financiare şi politice în întreaga lume. (Diaconul Andrei Kuraev)


            Arhitectura globalistă contemporană se construieşte, evident, după alte măsuri decât cele ale democraţiei. Iar modelul parlamentului universal, alcătuit din persoane cu drepturi egale de vot, a rămas, în continuare, o utopie. Dimpotrivă, are loc o anume diminuare, un recul al autorităţii şi influenţei largilor forumuri politice, în paralel cu întărirea comunităţilor mai înguste, elitiste.  (...) Are loc o regrupare a potenţelor conducătoare dinspre structurile politice spre centrele de putere economică (de tipul FMI sau al Băncii Mondiale). Eroziunea instituţiilor democratice se manifestă tot mai distinct. Democraţia, ca formă de conducere a maselor, cedează locul unui alt tip de guvernare: neodemocraţiei, ca putere a banilor, manifestată în principiul decizional specific organizaţiilor de acest fel: UN DOLAR, UN VOT. Pe baza acesteia, sub acoperirea lozincilor democratice, în lume se conturează profilul unui regim oligarhic internaţional, care preferă acţiunea de pe poziţii de forţă. ( Alexandr Neklessa - politolog)


Societatea occidentală este din punct de vedere economic o societate a totalitarismului financiar. Acest totalitarism este realizat şi apărat de un mechanism uriaş format dintr-un gigantic sistem financiar, condiţionat înainte de toate de un număr incomensurabil de operaţiuni cu bani care au cuprins toate aspectele oamenilor şi ale societăţii. Este mecanismul unei subunităţi a aspectului lucrativ al societăţii – activitatea financiară -  care a devenit un fenomen supraeconomic şi suprapolitic. Este un capital uriaş care a pus stăpânire pe toată societatea şi este despotic faţă de ea. Nicio putere dictatorială din lume nu se poate compara cu el, în această calitate. (Alexandr Zinoviev - Sociolog, matematician, scriitor etc.)

Şi sclavii săi


            Mentalitatea oamenilor din noile vremuri va fi caracterizată de credinţa organică în rolul înfloririi economice, ca garanţie a libertăţii omului. Limitele bunăstării lumeşti se vor identifica, în mod ascuns, cu măsura acestei libertăţi. iar dezvoltarea personalităţii şi statutul ei vor fi puse în relaţie directă cu propăşirea economică. De aceea, o ameninţare a standardelor de prosperitate obţinute va fi percepută ca un atac la adresa spaţiului cucerit, ca o rodare a continentului libertăţii de către apele întunecate ale arhaismului, care îl înconjoară. Ergo, pericolul falimentului valorilor fundamentale este real şi trebuie evitat cu orice preţ. din acest moment, liberalismul va începe să suporte metamorfoze semnificative şi, eliberându-şi potenţialităţile radicale, va începe să-şi epuizeze toleranţa specifică (care părea să-I fie organică)… Versiunea renascentist-iluministă a umanismului a rămas un pom înflorit, cât timp a rămas într-un anumit context. Dar numai acum, în pragul unei lumi secularizate la maximum, postcreştine, orizonturile lui îndepărtate se descoperă la modul cel mai paradoxal: umanismul începe să  se manifeste ca o concepţie antiumanistă despre lume”. (Neklessa)  - Va urma