Jurnal conservator - Russel Kirk: Zece principii conservatoare (II)

       Încep cu acest text de bază, pe care Kirk l-a pus în pagină după ce vorbise şi scrisese despre conservatorism o viaţă întreagă, şi care ar putea să fie în continuare grila de citire şi înţelegere, o prezentare, într-o selecţie proprie, a gândirii şi acţiunii conservatoare.      
În primul rând conservatorii cred că există o ordine morală de durată. Ordinea este făcută pentru om, şi omul este făcut pentru ea: natura umană este o constantă, şi adevărurile morale sunt permanente.
Acest cuvânt ordine semnifică armonia. Există două feluri sau două tipuri de ordine: ordinea interioară a sufletului, şi ordinea exteriuoară a poporului. În urmă cu douăzeci şi cinci de secole, Platon a expus această doctrină, dar chiar şi celor educaţi din zilele noastre le vine greu să o înţeleagă. Problema ordinii a fost principala preocupare a conservatorilor chiar din momentul în care conservator a devenit un termen al politicii.
Lumea secolului nostru douăzeci a trecut prin experienţa hidoaselor consecinţe ale prăbuşirii încrederii într-o ordine morală. Asemănător atrocităţilor şi dezastrelor din Grecia secolului cinci înainte de Hristos, ruinele marilor naţiuni din secolul nostru ne arată groapa în care au căzut societăţile care au confundat egoismul isteţ, sau comenzile sociale ingenioase, cu alternative atrăgătoare la învechita ordine morală.
Intelectualii liberali au spus despre conservatori că aceştia cred că toate problemele sociale, sunt în fond chestiuni de moralitate particulară. Înţeleasă aşa cum se cuvine, această afirmaţie este cu totul adevărată. O societate în care bărbaţii şi femeile sunt conduşi de credinţa într-o ordine morală stabilă, de un adânc simţ al binelui şi răului, de convingerile personale despre dreptate şi onoare va fi o societate bună - indiferent de maşinăria polirică pe care o va utiliza; în timp ce o societate în care bărbaţii şi femeile  sunt, din punct de vedere moral, în voia valurilor, necunoscători ai normelor şi concentraţi mai ales asupra unor satisfacţii ale poftelor, va fi o societate rea - indiferent de câţi oameni votează şi indiferent de cât de liberală poate să fie constituţia ei oficială.

În al doliea rând, conservatorul rămâne credincios tradiţiei, convenţiei şi continuităţii. Este un vechi obicei care permite oamenilor să trăiască împreună în pace; distrugătorii de tradiţie demolează mai mult decât ştiu sau decât doresc. Datorită convenţiei - un cuvânt de care s-a abuzat mult în ultima vreme - noi am reuşit să evităm interminabilele dispute despre drepturi şi datorii: legea la bază este o colecţie de convenţii. Continuitatea este mijlocul prin care se leagă o generaţie de alta; înseamnă la fel de mult pentru societate cât şi pentru persoană; fără ea viaţa ar fi fără sens. Dacă revoluţiile de succes au ras vechile tradiţii, vechile convenţii luate în zeflemea şi au spart continuitatea instituţiilor sociale - de ce, în prezent ele descoperă necesitatea de a stabili tradiţii şi convenţii noi şi o nouă continuitate; dar acest proces este dureros şi încet; iar noua ordine socială care eventual răsare poate să fie cu mult inferioară vechii ordini pe care radicalii au răsturnat-o în zelul lor de a construi Paradisul pământesc.

În al treilea rând, conservatorii cred în ceea ce poate să fie numit principiul legii nescrise. Conservatorii simt că oamenii moderni sunt pitici cocoţaţi pe umerii unor uriaşi, capabili să vadă mai departe decât strămoşii lor numai datorită staturii impozante a celor care ne-au precedat în timp. De aceea, conservatorii pun extrem de des accentul pe importanţa legii nescrise - adică, a lucrurilor stabilite  a urmare a unei utilizări imemoriale, astfel încât mintea omului să nu alerge în sens contrar. Există drepturi a căror ratificare de bază este vechimea lor - adesea, inclusiv drepturi la proprietate.  În mod similar,  moravurile noastre sunt în mare parte bazate pe cutumă. Conservatorii argumentează că este puţin probabil ca noi, cei moderni, să mai facem descoperiri de seamă în ceea ce priveşte morala sau politica sau gustul. Este periculos să cântăreşti orice  apariţie trecătoare pe baza judecăţii particulare şi a raţiunii particulare. Individul este nesăbuit dar specia este înţeleaptă, a spus Burke. În politică am face bine să ne servim de precedent şi precepte şi chiar de prejudecată, pentru că misterioasa întrupare a rasei umane a dobândit o înţelepciune necrisă cu mult mai mai mare decât judecata particulară măruntă a oricăruia dintre oameni. (Va urma)

Traducere: Paul Ghiţiu