sâmbătă, 5 martie 2011
Jurnal polemic - Despre slăbiciunea puterii lui Traian Băsescu
Cineva familiarizat cu acest blog ar putea să fie uimit: de ce un text polemic când proprietarul blogului nu a vorbit despre preşedinte decât în trecere, fără aprecieri sau critici? De unde această discuţie în contradictoriu?
Evident, din trecut. Din cel mai îndepărtat dar chiar din trecutul foarte apropiat: în urmă doar cu vreo câteva zile (2 poate) Cristi îmi scrisese că mă citeşte şi că mă felicită pentru consecvenţa cu care îl apăr pe Băsescu - mesajul nu avea, vă asigur, nicio urmă de ironie; era concluzia firească a discuţiilor anterioare şi a faptului că eram printre puţinii care nu tras şuturi în acest sac de box popular.
Dar a mai fost un motiv serios pentru care nu am putut să-i răspund: după cum puteţi constata citindu-l, textul despre TB, chiar dacă scurt, este extrem de complicat la a-i răspunde căci are lucruri extrem de precise dar şi multe de o mare generalitate; poartă discuţia de la măsurile şi oamenii lui Băsescu la teme de filozofie politică; este un text analitic dar şi filozofic, uneori, prin metaforă, aproape poetic. A răspunde la o asemenea provocare însemna fie a-l expedia în câteva cuvinte, mergând numai pe concretul vieţii politice româneşti, fie a te lansa într-o mai lungă şi stufoasă discuţie a temelor lansate de autorul lui. Pentru că erau multe lucruri care mă incitau şi pe care am considerat că merită, dacă nu s-au spus, să le mai spunem odată, am ales în final un soi de discuţie - analiză pe text, care să se acomodeze şi timpului şi resurselor intelectuale pe care le am la dispoziţie într-o perioadă, după cum spuneam, cam contra cronometru, în care e greu să treci de filozofia observaţiei evenimentului cotidian.
În primul rând, fraza de pornire cred că e urmarea unei discuţii imaginare, pentru că noi doi nu am vorbit niciodată de sporirea ordinii din ţară prin măsurile preşedintelui. Aici apare însă, pentru prima oară o temă cu greutate (altfel destul de hărţuită în anii trecuţi, rar abordată serios), cea a conducătorului: liniştit, să-i spunem, olimpian, sub care lucrurile se aşează oarecum de la sine, sau agitator, provocator de agitaţie, de evenimente zgomotoase, de turbulenţă.
Din păcate, imediat după aceea, Cristi coboară la oamenii din jurul preşedintelui, amănunte care, cred că nu aveau ce cauta după primele trei propoziţii anterioare. Pentru că discuţia care începuse, şi asupra căreia Panteliomn revine cu mult mai multă concentrare de la jumătate încolo, nu are a face cu oamenii preşedintelui (care au şi ei impportanţa lor, dar în alt plan, la un alt etaj, mai aproape de pământ). Tema importantă din punct de vedere al filozofiei şi sociologiei politice este aceea a naturii - formei şi conţinutului - conducătorului politic şi implicit a actului său politic, a puterii cu temei transcendent sau luciferic. Am să las însă puţin deoparte, această temă care oricum revine, în textuk lui Cristi cu mult mai multă consistenţă câteva rânduri mai jos, pentru a mă întoarce la cei ce au fost nominalizaţi drept cauze ale sporirii dezordinei: oamenii preşedintelui.
Cristi spune că prin măsurile pe care le ia (mai corect, le impune atât cât îl lasă coaliţia) acesta sporeşte dezordinea şi acest lucru se întâmplă nu din cauza măsurilor - constrângătoare, cum le numeşte el - ci din cauza calităţii oamenilor de lângă el. Pentru că sunt nişte oameni fără principii (evident morale, pentru că altfel, cum zice şi Pleşu, două-trei principii are fiecare, măcar cele care privesc binele personal). Nu mi-e foarte clar dacă se referă numai la consilierii săi şi la apropiaţii din PDL, sau în general la cei din PDL, dar, oricum ar fi, asta este o problemă generală în politica românească; nimeni nu mai are iluzii, cred, în ceea ce îi priveşte pe politicienii români.
O caracterizare inexactă pe care Cristi le-o face este următoarea: "intoleranţi cu dezordinea din exterior, cu dezordinea "sistemului ticăloşit", ei sunt din păcate, foarte toleranţi cu pripriile lor slăbiciuni..." Dacă fraza începea cu "toleranţi cu ..." şi acesta era motivul pentru care măsurile promovate de Băsescu provoacă, printre altele, şi dezordine, era perfect. Pentru că unde aţi văzut dumneavoastră politicieni intoleranţi cu dezordinea din exterior, cu sistemul ticăloşit? Păi tocmai aste e, că sunt prea deprinşi cu această dezordine a statului în care se simt extraordinar şi înăuntrul căreia îşi construiesc propria ordine, folositoare lor.
În rest, tot ceea ce spune Panteliomn despre ei este perfect adevărat. Ba nu, ar mai fi o observaţie: deşi ştiu că în grandomania lor găunoasă mulţi au ajuns să creadă că întruchipează adevărul şi binele, aş completa finalul propoziţiei "pentru că ei cred că luptă de partea binelui" cu un cuvânt: "personal". Mai mult de atât, nu avem a pretinde de la această grădină zoologică care este astăzi lumea noastră politică. (Va urma)
Soren Kierkegaard: GRIJILE PĂGÂNILOR - Jurnal de filosofie creştină
Păgânismul este un suflet revoltat; demonul momentului este alungat de un alt demon, şi el lasă locul altora şapte care sunt şi mai răi.
Păgânismul... este în fapt neascultarea, tentativa sterilă şi contradictorie de a servi doi stăpâni.
Este poate normal să pierzi un lucru de nimic fără a te mai îngriji să-l recuperezi; dar să-ţi pierzi propriul eu (să-l pierzi de Dumnezeu) fără a avea măcar cheful de a te apleca pentru a-l lua, sau fără a-ţi da, pentru nimic în lume, seama că l-ai pierdut: ce teribilă pierdere.
S. KIERKEGAARD, grijile păgânilor, grija indeciziei, sfârşit.
Traducere: Paul Ghiţiu
vineri, 4 martie 2011
Demisia conducerii PNL - drama lui Vosganian
Dar asta e problema? Existenţa cuiva este, după cum zice metaforic Vosganian, indiferent de traseul aceluia, albită sau pătată de o hârtie de la tribunal?! Este ea doar o hârtie? Dar tot restul, toate dovezile, toate evidenţele, toate mărturiile? Cuvintele, privirile, gesturile fetide acestui personaj al Infernului, această creatură a nopţii conştiinţei umane, nu sunt ele de ajuns?
Se pare că, chiar şi din perspectiva neînfricatului luptător pentru libertate, nu sunt. Adeverinţa bate viaţa.
Iar despre de ce a votat împotriva alianţei penele-pece, aflăm acum că nu musai din considerente de virtute, ci din cauză că Voiculescu l-a făcut spion în 2006 prin trustul lui de presă. Sau cel puţin cam asta se înţelege.
Aşa că din două una: lui Varujan ori îi e frică să demisioneze împreună cu ceilalţi, că poate nu se mai alege şi rămâne în 2012 fără coledz, fie bate şaua să priceapă iapa de Antonescu.
Din păcate, de-o fi una, de-o fi alta..., Vosganian a ratat o mare şansă; dar asta mai demulticel, prin 99 - 2000. Una din alea care vin odată şi pe urmă, dacă nu înţelegi, se iau pentru totdeauna.
PS - Nu am înţeles în care poză de grup nu-i permite lui Oprea să-l aşeze: în cea a alianţei cu pece - din care singur nu se dă dus, nu cred că Oprea l-a legat de ceilalţi - sau în cea cu demisia colectivă?
Columbeanu şi Monica, creaturi ale nopţii mass-media
A te ocupa de astfel de personaje - parazitul de categorie grea Columbeanu (fiul vestitului Columbeanu prezent în aparatul guvernului de pe vremea lui Dej până acum câţiva ani, loc în care probabil şi-a dăruit viaţa poporului şi s-a sacrificat pentru viitorul bănos al copilului său) un personaj aproape mitic de Nimeni şi parazitul mic (dar lung), Monica - când pe de altă parte faci caz de criză, de lipsuri, de nivelul de trai, de pensii, de doctori, de spitale etc., şi de, atenţie, pericolul unor generaţii tot mai şubrede intelectual (clădite însă după modele ca cele de mai sus, nu?) arată cât de ipocrite şi panglicare sunt toate aceste dezbateri şi îngrijorări.
Încă un motiv pentru ceea ce scriam în urmă cu nişte luni bune despre viitorul incert al neamului românesc, în afara unei minuni a lui Dumnezeu.
GRIJILE PĂGÂNILOR (Soren Kierkegaard)
Grijile păgânilor, este prima parte a cărţii "Discursuri creştine", publicată de Soren Kierkegaard în 1848. O lectură foarte nimerită înaintea, dar şi în timpul, Postului Mare.
În cadrul reuniunilor publice în care se întâlnesc oamenii serioşi, nu se
venerează nimic altceva decât prudenţa înţeleaptă cunoscătoare a realităţii.
Cu cât se afundă omul mai mult în griji, cu atât mai mult el se depărtează de Dumnezeu şi de creştinism; şi ajunge la cel mai scăzut nivel al căderii atunci când nimic nu i se pare mai important decât grija sa din care pretinde a face nu numai cea mai zdrobitoare (ceea ce de fapt nu este, cea mai copleşitoare fiind durerea pocăinţei), cât mai ales grija supremă.
Grijile păgânilor, grija sărăciei
Cu cea mai migăloasă precizie, (pasărea) ia exact "atât cât îi trebuie" şi nimic mai mult, pentru a evita chiar şi cel mai îndepărtat contact cu cunoaşterea ambiguă a abundenţei.
Din punct de vedere
creştin, nu e niciodată problema de a şti ceea ce fost un om, ci ceea ce el a
devenit; cum era, dar cum a devenit; care a fost începutul, dar care a fost şi
finalul.
În aceeaşi măsură în care niciodată pasărea nu a luat mai mult decât îi era
suficient, nici bogatul păgân nu a primit niciodată îndeajuns.
Grijile păgânilor, grija bogăţiei
Căci un om nu învaţă în mod natural de la "ceilalţi" decât ceea ce aceştia sunt; şi în chiar felul acesta lumea înţelege să-l înşele şi să-l împiedice să fie el însuşi.
Iar "ceilalţi" nu ştiu nici ei ceea ce sunt; nu ştiu niciodată decât ceea ce sunt "ceilalţi".
Atunci când eşti tu însuţi fiind în Cel care este în şi pentru el însuşi, poţi să fii în şi pentru aproapele tău, dar nu este posibil să fii tu atunci când eşti numai pentru ceilalţi.
(Păgânul) este ceea ce "ceilalţi" fac din el şi ceea ce el însuşi se face nefiind decât pentru ceilalţi. Grija lui este aceea "de a nu fi nimic", de a nu fi absolut de loc.
Dar grija lui este încă
şi aceea de "a deveni ceva în lume".
Să devii Consilier la Curte: asta ar fi ceva; şi el trebuie mai mult decât orice
să devină ceva în lume; a fi absolut nimic "te aduce la disperare".
"Te aduce la disperare": vorbeşte de parcă nu ar fi deja
disperat.
Grijile păgânilor, grija lipsei de importanţă
Niciun om important nu poate să fie salvat ca atare, ci doar ca un om
smerit.
De fapt, nici nu mai vorbiţi cu un om; în setea sa pentru demnităţi şi onoruri,
el a devenit obiectul poftei sale nemăsurate: ca om, el nu mai este decât un
titlu.
Grijile păgânilor, grija grandorii
Aceasta constă fie în "a vrea
ajutorul lui Dumnezeu" de o manieră interzisă, rebelă şi nelegiută, fie în
"a dori să renunţe la acest ajutor" în acelaşi mod.
(Păgânul) este la mâna spaimei, spaima de a trăi şi spaima de a muri.
Căci de fiecare dată când un eveniment sau perspectiva lui îl smulge din
metamorfoza sa animală, el vede trezindu-se spaima care locuieşte în adâncul
lui şi care îl aruncă în disperarea în care deja se găsea.
Dacă cu siguranţă Dumnezeu nu poate să fie omorât, se poate însă foarte bine
omorâ gândul despre Dumnezeu.
A-l omorâ pe Dumnezeu, este cea mai crudă sinucidere; a-l uita pe Dumnezeu,
este căderea cea mai joasă a unui om; nici animalul nu poate să cadă atât de
jos.
În plus, păgânul este cu totul la mâna spaimei; căci, la drept vorbind, el nu
ştie niciodată la mâna cui este; şi asta este chiar culmea spaimei!
Grijile păgânilor, grija cutezanţei
Ziua de mâine este
îngrijorarea din fiecare zi.
Orice moment de nerăbdare în care doreşti a privi ţinta pentru a vedea dacă
te-ai mai apropiat puţin de ea este întotdeauna o cauză a întârzierii şi a
neatenţiei.
Nu; fii odată pentru totdeauna şi în mod serios hotărât şi aşează-te la lucru,
cu spatele către ţintă.
Astfel se comportă vâslaşul în barcă, şi în acelaşi fel credinciosul.
Nu e oare mai de preţ să-ţi doreşti să fii contemporan cu tine însuţi!
Cu adevărat, cât de rar este veritabilul contemporan cu sine însuşi; căci cei
mai mulţi sunt la sute şi la mii de leghe înaintea lor înşile...
Ce e spaima? Ziua de mâine.
Grijile păgânilor, grija de a se lăsa chinuit de griji
Păgânismul este un regat întors împotriva sa, o împărăție în revoltă perpetuă, unde tiranii se succed unii după alţii, dar unde nu există niciodată un stăpân.Păgânismul este un suflet revoltat; demonul momentului este alungat de un alt demon și lasă loc pentru alte șapte mai răi.
Păgânismul... este practic neascultarea, încercarea sterilă și contradictorie de a servi doi stăpâni.
Poate că este normal să pierzi un fleac fără să-ți faci griji că îl recuperezi; dar să-ți pierzi propriul sine (pierzând pe Dumnezeu) fără să ai măcar dorința de a te apleca pentru a-l recupera, sau fără ca măcar să-ți dai seama că l-ai pierdut: Ce pierzanie teribilă!
S. KIEREKEGARD, grijile păgânilor, grija nehotărârii, sfârșit
joi, 3 martie 2011
Criza benzinei
Radicală, dar nu fantezistă.
Pentru că acum e prea târziu v-o spun mâine, poate o susţineţi.
Preda, Brutusul lui Boc
Plin de avânt în urma unei decizii neconfirmate încă de "forurile largi" ale partidului, Cristian Preda se aruncă în stilul Dinu Păturică să muşte mâna care l-a primit (ei, nu, ştim cu toţii că mâna aceea e în altă parte, dar, totuşi, şi mâna lui Boc l-a mângâiat pe creştet când a intrat la grădiniţa politică). E în spatele dlui Preda o siguranţă teribilă, de tip oportunist, că viitorul va arăta într-un anumit fel şi că zarurile sunt aranjate aşa cum trebuie (pentru el, de exemplu) sau o nesiguranţă la fel de grea care îl face să iasă la atac.
Într-o postare de astăzi, pe care am susţinut-o, Cristi Teodorescu vorbeşte despre un nou Boc, care pare a lua în considerare un viitor mult mai lung de o lună-două, cât pare a-i da prietenul Preda. Poate că va fi aşa: poate că nu va fi. Dar dacă va fi - şi, probabil, chiar dacă nu va fi - viitorul internaţionalistului politic, fost decan, nu pare a fi de loc roz. Poate că asta e şi cauza pentru care a ieşit la bătaie (mult prea devreme - să fie terminarea resurselor de răbdare, să fie o tactică de a-l lovi pe premier, ca şi opozanţii, pentru a-i grăbi sfârşitul) cu o atitudine plină de compasiune faţă de un viitor fost prim ministru, posibil, dar nu foarte sigur, candidat la Cluj. Pentru care, Cristi Preda, şi-ar rupe nişte timp ca să-i facă campanie. Din ce postură? Din cea, după cum se crede probabil îndreptăţit, de preşedinte pedele. Căci cum altfel să înţelegem cuvintele sale? (Vezi, ascultă tot ceea ce a spus.)
Pentru mai multe detalii privindu-l pe premier, citeşte textul lui Teodorescu http://teodorescu.catavencu.ro şi comentariul meu de pe blogul lui.
Soren Kierkegaard: GRIJILE PĂGÂNILOR (2)- Jurnal de filosofie creştină
Căci un om nu învaţă în mod natural de la "ceilalţi" decât ceea aceştia sunt; şi în chiar felul acesta lumea înţelege să-l înşele şi să-l împiedice să fie el însuşi.
(Păgânul) este ceea ce "ceilalţi" fac din el şi ceea ce el însuşi se face nefiind decât pentru ceilalţi. Grija lui este aceea "de a nu fi nimic", de a nu fi absolut de loc.
Să devii Consilier la Curte: asta ar fi ceva; şi el trebuie mai mult decât orice să devină ceva în lume; a nu fi absolut nimic "te aduce la disperare". "Te aduce la disperare": vorbeşte de parcă nu ar fi deja disperat.
Niciun om important nu poate să fie salvat ca atare, ci doar ca un om smerit.
De fapt, nici nu mai vorbiţi cu un om; în setea sa pentru demnităţi şi onoruri, el a devenit obiectul poftei sale nemăsurate: ca om, el nu mai este decât un titlu.
Grijile păgânilor, grija grandorii
miercuri, 2 martie 2011
Soren Kierkegaard: GRIJILE PĂGÂNILOR (1)- Jurnal de filosofie creştină
Grijile păgânilor, grija sărăciei
Cu cea mai migăloasă precizie, (pasărea) ia exact "atât cât îi trebuie" şi nimic mai mult, pentru a evita chiar şi cel mai îndepărtat contact cu cunoaşterea ambiguă a abundenţei.
În aceeaşi măsură în care niciodată pasărea nu a luat mai mult decât îi era suficient, nici bogatul păgân nu a primit niciodată îndeajuns.
Grijile păgânilor, grija bogăţiei
(Traducere: Paul Ghiţiu. Va urma)
Cu Sfântul Vasile cel Mare despre: POST
Jurnal sentimental - România e altceva
marți, 1 martie 2011
Jurnal sentimental - Deputaţii vrăjitori şi senatorii pornografi
Deputaţii s-au dovedit nişte adepţi ai vrăjitoriei, iar senatorii sunt încă la vârsta întrebărilor: e ponografie o femeie dezbrăcată pe o plajă?
Drept care deputaţii au votat, cu responsabilitatea, conştiinciozitatea, deschiderea, luminitatea (!?) pe care le cunoaştem, împotriva impozitării banilor câştigaţi din vrăjitorie. Adică, au votat pentru bani negri, pentru evaziune fiscală, pentru contra. Îi aştept să voteze şi pentru neimpozitarea pfa-urilor, de exemplu, pentru traduceri, de exemplu, sau pentru orice altceva. Că dacă tot nu e nevoie de bani la buget, şi dacă unii pot câştiga gros, fără să dea nimic statului, de ce nu şi noi ăştia mici?
Sau le-o fi fost frică de blestemele vrăjitoarelor? Păi dacă sunt aşa de nobili, luminoşi şi desăvârşiţi, puteau afla de la orice preot, la care presupun că se spovedesc şi se împărtăşesc săptămânal, că nici un blestem nu poate să-i atingă.
Sau or fi fost chiar ei la vrăjitoare care le-au ghicit în nişte teancuri de euro cum or să voteze?
O fi una, o fi alta...
Cât despre senatori, ce să mai zicem? Poate că după ce vor creşte mari, odată plecaţi din cuibul părintesc, vor da piept cu realităţile crud-voluptoase ale acestei lumi. Şi după ce se vor trezi din mahmureală, dacă tot nu au înţeles, le vor chema, de exemplu, pe porno-tripletele de la Iaşi, sau, şi mai bine, pe dom' profesor Berlusconi ca să le explice cum e cu pornografia.
Jurnal sentimental - Mitingul gardienilor puşcăriei comuniste
Cine sunt pensionarii militari?
Pensionari din armata care a fost cârpa, culegătorul de porumb, săpătorul de pământ, protecţia regimului din spatele miliţiei şi securităţii.
Pensionarii din miliţia care îţi stătea mereu aproape pentru a nu face decât ceea ce îţi cerea partidul, care te lua la bastoane, te băga la răcoare, te fezanda, pentru ca să te preia securitatea. Miliţia care proteja traficanţii ţigani, mai ales, prostituţia de cartier (în Bucureşti, de exemplu, încă se mai ştie de strada "Kent" unde în anii puterii populare găseai băuturi şi ţigări străine şi femei indigene, chiar dacă toate astea erau prohibite) care-şi luau dreptul de la magazine, prin faţa cozilor, adică pe uşa din spatele magazinelor.
Pensionarii din securitatea care te închidea, te omora, te distrugea fără judecată, adică în baza judecăţii din birourile lor.
Generic, fără a discuta de Popescu, Ionescu, Gavrilă sau Mereuţă, nu avem a avea niciun motiv de respect pentru aceste grupuri de pensionari. În niciun caz mai mult decât pentru profesorii, doctorii, ţăranii, muncitorii, actorii din aceleaşi timpuri care au educat, salvat, construit, hrănit, distrat pe ceilalţi printre care şi pe aceste căpuşe militare. Şi care au astăzi pensii de 60, de 30, de 20, de 10, de 5 ori mai mici decât ale gardienilor lor.
Jurnal sentimental - Despre Sorin Blejnar, numai de bine
Cele câteva rânduri care urmează nu au o legătură directă cu omul Blejnar, pe care nu îl cunosc, despre care nu ştiu decât că a fost propus de la Arad (aici deja mi-au alunecat două degete de pe tastatură) şi că unii vameşi şi poliţişti de frontieră îl desemnează ca şef de reţea (evident, dacă e adevărat, în locul anteriorului şef de reţea).
Nu, este vorba numai despre şeful ANAF.
E bine dacă, vinovat fiind, se ajunge la el şi porneşte mecanismul justiţiei.
Ar fi pentru prima dată, în România, când o caracatiţă este hăcuită de jos şi până sus.
Ar fi un caz de studiu atât pentru ceilalţi infractori din sectorul bugetar dar şi pentru alte echipe de anchetatori.
Ar fi o luminiţă a speranţei că se va face mai mult.
Ar fi o motivare pentru mulţi de a acţiona contra curentului general al abuzului, hoţiei, corupţiei.
E bine dacă, în sfârşit, un şef este un om cinstit şi determinat să termine cu mafia din sistem. E bine dacă nu e vinovat; ca om, ca aproape al meu, nu-i doresc să fie vinovat, nu-i doresc să fie putred, ci sănătos.
P.S. Sau n-ar trebui să-i doresc. Dar iată ce au făcut din noi aceşti monştri ai necinstei, dispreţului, ticăloşiei: îmi reprim cu greu nişte gânduri care-mi spun că nu putea fi acolo fără să facă lucruri necurate, mi-e greu să redevin raţional şi uman în faţa satisfacţiilor pe care le-aş avea dacă şeful ANAF....
Jurnal sentimental - Despre dragoste şi politică
Dragoste şi politică
Iată două cuvinte care par a nu putea să stea unul lîngă celălalt decât în texturi marginale precum, de exemplu, amestecul dintre amor (ca soi de prostituţie) şi politică (alt soi). A le alătura, sau a-l implica pe unul (atât de pur) în celălalt (atât de impur) poate părea astăzi ori o blasfemie ori o absurditate pentru că e greu să-ţi mai închipui că activitatea politicienilor ar fi purtată şi de iubire, nu numai de interese. Nimic nu pare a mai schimba ordinea existentă. Totuşi, dacă i-am afla sursele, poate că ar mai fi o speranţă.
Iubirea de stăpânire
Ieşirea de sub vremi
Sfatul de administrare (avertismentul) este la fel de important ca tot restul, pentru că el ne dezvăluie cauza tuturor bolilor – mândria – şi modul de utilizare a reţetei: curăţia, smerenia, răbdarea şi chiar dragostea trebuie luate fără mândrie, adică fără intenţia de a deveni mai buni decât ceilalţi, ci mai buni pentru ceilalţi. …dăruieşte-mi ca-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu este îndemnul de a nu transforma iubirea mântuitoare de aproapele în iubirea lumească pierzătoare de sine.
Un ghid pentru pocăinţă
Milioane de cetăţeni din UE se roagă pentru victoria lui Putin
Încă în șoaptă, atitudinile est-europene față de războiul din Ucraina încep să se întoarcă în favoarea Rusiei sau, cel puțin, să se îndepărt...